Ambulatoriul SJU Slatina se redeschide pentru a asigura tratamente urgente

Social

Ambulatoriul Spitalului Judeţean Slatina, închis pe 23 martie, a fost redeschis, începând de joi dimineaţa, pentru a asigura “tratamente urgente şi nevoi cronice”, cabinetele redeschise fiind cele de Oncologie medicală şi Diabet, potrivit unui comunicat al managerului unităţii, Cătălin Rotea.

“Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina vine astfel în sprijinul cetăţenilor judeţului Olt, îngrijoraţi că nu vor mai beneficia de serviciile medicale clinice şi reorganizează programul Ambulatoriului de Specialitate, închis din data de 23 martie”, precizează Rotea în comunicatul citat.

Cabinetul de Oncologie medicală va fi deschis de luni până vineri, în intervalul orar 8,00 – 16,00 pentru tratament antialgic şi chimioterapic specific, iar cabinetul de Diabet va fi deschis de luni până vineri în intervalul 8,00 – 18,00, pentru insulinoterapie de substituţie şi alte tratamente.

Cătălin Rotea a precizat că pacienţii cu urgenţe oftalmologice se vor prezenta la UPU, pe fluxul normal de triaj, urmând a se chema de la domiciliu medicul de gardă, care va efectua intervenţia pe secţia de Oftalmologie.

Totodată, pacienţii care necesită alte tratamente urgente ori mici intervenţii chirurgicale de urgenţă se vor prezenta la UPU.

“Pacienţii care au nevoie de tratament citostatic de urgenţă, scoatere stent ureteral, scoatere gips, scoatere fire chirurgicale şi alte mici intervenţii chirurgicale de urgenţă, se vor prezenta la Unitatea de Primiri Urgenţe, unde li se va face triajul şi vor fi direcţionaţi fie pe secţia abilitată, fie în sala de mici intervenţii chirurgicale, din Unitatea de Primiri Urgenţe”, se arată în comunicat. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *