Primăria Caracal şi Spitalul Municipal, desemnat spital de suport, solicită ventilatoare şi alte echipamente medicale

Social

Primăria Caracal şi Spitalul Municipal Caracal, desemnat spital de suport pentru cazurile confirmate cu COVID-19, solicită Ministerului Sănătăţii achiziţia urgentă a unor echipamente medicale, respectiv opt aparate de ventilaţie, zece monitoare de funcţii vitale, zece injectomate, un aparat mobil pentru radiologie şi un container pentru triajul bolnavilor.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Caracal şi Spitalului Caracal, postat pe Facebook, în prezent, unitatea medicală dispune în secţia ATI de două aparate de ventilaţie şi 25 de paturi, în alte secţii ale spitalului fiind încă şase ventilatoare mecanice.

Spitalul Caracal solicită sprijin şi pentru livrarea de echipamente de protecţie şi materiale sanitare, arătând că întâmpină dificultăţi în respectarea comenzilor.

“Totodată, spitalul solicită sprijinul autorităţilor centrale pentru urgentarea livrării materialelor sanitare şi echipamentelor de protecţie pentru prevenirea infectării cu COVID-19. Directorul spitalului, Marian Mitran, susţine că unitatea medicală dispune de resurse financiare, dar întâmpină probleme în legatură cu respectarea din partea furnizorilor a comenzilor cu materiale sanitare şi dezinfectanţi şi cu respectarea termenelor de livrare. Până în prezent, din comenzi lansate pentru achiziţia de echipament de protecţie, în unitatea medicală au ajuns 10.000 de bucăţi măşti chirurgicale (din 35.000 de bucăţi comandate), diferenţa de 25.000 de bucăţi urmând să ajungă în prima parte a lunii aprilie. De asemenea, 100 de combinezoane de protecţie vor ajunge în spital data de 2.04.2020”, se precizează în comunicat.

În prezent, spitalul nu are probleme cu dezinfectanţii, deoarece a majorat stocurile începând din luna februarie.

“Printr-un management eficient, din luna februarie, la nivelul Spitalului Municipal Caracal, au fost majorate stocurile cu materiale sanitare şi dezinfectanţi, ceea ce a asigurat necesarul pentru pacienţi şi personalul propriu. În prezent, unitatea are în stoc substanţe dezinfectante pentru a face faţă în eventualitatea apariţiei unei perioade critice”, se mai menţionează în comunicat.

Primăria Caracal a cofinanţat, anul trecut, cu peste 450.000 lei investiţii de un milion de euro efectuate la spitalul din municipiu, iar pentru acest an a prevăzut în fondul de rezervă 300.000 lei ce pot fi utilizaţi pentru investiţii în unitatea medicală. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *