Site icon laSlatina.ro

Spitalul Județean de Urgență Slatina angajeaza infirmiere, lăcătuș mecanic, brancardieri

( 3 anunturi )

Spitalul Județean de Urgență Slatina organizeaza concurs pentru ocuparea unor posturi
vacante pe durată nedeterminată, cu normă întreagă, în conformitate cu prevederile Hotărârii
Guvernului nr. 1336/2022, pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea si dezvoltarea
carierei personalului contractual din sectorul bugetar platit din fonduri publice si prevederile Art. II din
Legea 166/2026 pentru modificarea art. 652 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul
sanatatii, precum si pentru exceptarea de la prevederile alin. (1) al art. XXII din Legea nr.
141/2025 privind unele masuri fiscal-bugetare

A. DENUMIREA POSTURILOR

  1. CONDIȚII GENERALE
    La concurs se pot înscrie candidaţi care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii generale şi specifice :
    a. are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la
    Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
    b. cunoaște limba română, scris și vorbit;
    2
    c. are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată,
    cu modificările și completările ulterioare;
    d. are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza
    adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
    e. îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit
    cerințelor postului scos la concurs;
    f. nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra
    autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii
    justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoana candidată la post incompatibilă cu
    exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit
    reabilitarea;
    g. nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa
    funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru
    săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei
    funcții sau a exercitării unei profesii;
    h. nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național
    automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau
    asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea
    Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la
    art. 35 alin. (1) lit. h).
  2. CONDIȚII SPECIFICE
    a) Pentru postul de infirmieră:
  1. Proba scrisă
  2. Proba interviu
    E. CALENDARUL DE DESFĂŞURARE A CONCURSULUI
    Nr.
    crt.
    Activitate Data
  3. Publicarea concursului 12.11.2026 ora 0800
  4. Termen limită de depunere a dosarelor 25.11.2026 ora 1600
  5. Selecția dosarelor de concurs 26.11.2026- 27.11.2026 ora
    1000
  6. Afișarea rezultatelor selecției dosarelor 27.11.2026 ora 1600
  7. Termen pentru depunerea contestațiilor cu privire la
    selecția dosarelor
    02.12.2026 ora 1600
  8. Termen pentru soluționarea contestațiilor cu privire la
    selecția dosarelor și afișarea rezultatelor acestora
    03.12.2026 ora 1600
  9. Proba scrisă 07.12.2026 ora 09
    00
  10. Afișarea rezultatelor probei scrise 08.12.2026 ora 1600
  11. Termen pentru depunerea contestațiilor cu privire la
    rezultatul probei scrise
    09.12.2026 ora 1600
  12. Termen pentru soluționarea contestațiilor cu privire la
    rezultatul probei scrise și afișarea rezultatelor
    acestora
    10.12.2026 ora 1600
  13. Data probei interviu 11.12.2026 ora 0900
  14. Afișarea rezultatelor probei interviu 14.12.2026 ora 1600
  15. Termen pentru depunerea contestațiilor cu privire la
    rezultatul probei interviu
    15.12.2026 ora 1600
  16. Termen pentru soluționarea contestațiilor cu privire la
    rezultatul probei interviu și afișarea rezultatelor
    acestora
    16.12.2026 ora 1600
    4
  17. Afișarea rezultatelor finale 17.12.2026 ora 1600

Locul desfăşurării probelor – Sediul Spitalului Judetean de Urgenta Slatina, în sala de ședințe din
Ambulatoriul Integrat Spitalului.
F. BIBLIOGRAFIE ȘI TEMATICĂ
Bibliografia și tematica sunt anexe la anunț și sunt afişate la sediul unităţii şi pe site-ul
spitalului (www.spjslatina.ro) .
G. RELAŢII SUPLIMENTARE
Rezultatele selectării dosarelor de înscriere se afişează de către secretarul comisiei de concurs, cu
menţiunea „admis” sau „respins”, însoţită, după caz, de motivul respingerii, la sediul unității sanitare, precum
şi pe pagina de internet, după caz, în termen de o zi lucrătoare de la expirarea termenului de selecție a
dosarelor de înscriere.
Comunicarea rezultatelor la fiecare probă a concursului se face prin specificarea punctajului final al
fiecărui candidat şi a menţiunii „admis” sau „respins”, prin afişare la sediul şi pe pagina de internet a unității
sanitare, în termen de maximum o zi lucrătoare de la data finalizării probei.
După afişarea rezultatelor obţinute la selecţia dosarelor, proba scrisă şi/sau proba practică şi interviu,
după caz, candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării
rezultatului selecţiei dosarelor, respectiv de la data afişării rezultatului probei scrise şi/sau a probei practice şi
a interviului, sub sancţiunea decăderii din acest drept.
Comunicarea rezultatelor finale se face în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data susţinerii
ultimei probe.
Se consideră admişi la concursul pentru ocuparea postului vacant candidatul care a obţinut cel mai
mare punctaj dintre candidaţii care au concurat pentru aceleaşi post, cu condiţia ca acesta să fi obţinut
punctajul minim necesar. La punctaje egale are prioritate candidatul care a obţinut punctajul cel mai mare la
proba scrisă, iar dacă egalitatea se menţine, candidaţii aflaţi în această situaţie vor fi invitaţi la un nou interviu
în urma căruia comisia de concurs va decide asupra candidatului câştigător.
Relaţii suplimentare se pot obţine la Serviciul R.U.N.O. și Relații cu Publicul al Spitalului
Judeţean de Urgenţă Slatina sau la telefonul 0349802550, persoană de contact 0736/373205.
Manager,
Cosmin Floreanu
Director D.R.U.T.A., Șef Serviciu R.U.N.O.
Dan Stana și Relații cu Publicul,
Dana Camelia VOICULESCU

Serviciul R.U.N.O.
și Relații cu Publicul,
Cristiana ȘERBAN

Spitalul Județean de Urgență Slatina, str. Crișan, nr. 5, judeţul Olt, organizează concurs
pentru ocuparea unor posturi vacante, în conformitate cu prevederile HG 1336/2022 pentru
aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului
contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările și completările
ulterioare, și prevederile Art. II din Legea 166/2026 pentru modificarea art. 652 din Legea nr.
95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, precum si pentru exceptarea de la prevederile alin.
(1) al art. XXII din Legea nr. 141/2025 privind unele masuri fiscal-bugetare:

A. DENUMIREA POSTURILOR
− Un post vacant de muncitor calificat-lăcătuș mecanic, treaptă IV, nivel de studii M/G, pe durată
nedeterminată, cu normă întreagă, la Formație întreținere și reparații instalații electrice, din
cadrul Serviciului Tehnic;
La concurs se pot înscrie candidaţi care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii generale şi specifice:
B. CONDIŢII GENERALE ȘI SPECIFICE DE PARTICIPARE LA CONCURS

  1. CONDIŢII GENERALE
    Poate participa la concurs persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:
    a. are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat
    parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației
    Elvețiene;
    b. cunoaște limba română, scris și vorbit;
    c. are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii,
    republicată, cu modificările și completările ulterioare;
    d. are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza
    adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
    e. îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții
    specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
    f. nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale,
    contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals
    ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoana
    candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează,
    cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
    g. nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a
    ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a
    folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a
    interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
    h. nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul
    național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare
    a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008
    privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu
    modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
  2. CONDIŢII SPECIFICE
    ➢ Școală generală/studii medii liceale absolvite cu certificat de absolvire a liceului/
    diplomă de bacalaureat;
    ➢ Perfecționări: certificat de calificare pentru meseria de lăcătuș mecanic;
    ➢ Condiții de vechime: –
    C. ACTE OBLIGATORII LA DOSARUL DE ÎNSCRIERE LA CONCURS
    a. formular de înscriere la concurs;
    b. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate
    in termen de valabilitate;
    c. copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de
    nume, după caz;
    d. copiile documentelor care atesta nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor
    specializari, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale
    postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
    e. certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
    f. adeverința medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare postului de muncitor
    calificat, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitațile sanitare
    abilitate cu cel mult 6 luni anterior derularii concursului;
    g. certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiuni
    prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu
    privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau
    asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și
    funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare,
    pentru candidații înscrisi pentru posturile din cadrul sistemului de învățământ, sănătate sau
    protecție socială, precum și orice entitate publică sau privata a cărei activitate presupune
    contactul direct cu copii, persoane în vârsta, persoane cu dizabilități sau alte categorii de
    persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologica a unei
    persoane;
    h. curriculum vitae, model comun european.
    ➢ Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului
    şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii. Pentru candidații cu
    dizabilități, în situația solicitării de adaptare rezonabilă, adeverința care atestă starea de
    sănătate trebuie însoțită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis in
    condițiile legii.
    ➢ În cazul documentului prevăzut la lit. e), candidatul declarat admis la selecţia dosarelor, care
    a depus la înscriere o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are
    obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu
    până la data desfăşurării primei probe a concursului. În situația în care candidatul solicită
    expres în formularul de înscriere la concurs preluarea informațiilor direct de la autoritatea
    sau instituția publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar, extrasul de pe
    cazierul judiciar se solicită de către autoritatea sau instituția publică organizatoare a
    concursului, potrivit legii.
    ➢ Documentul prevăzut la lit. g) poate fi solicitat și de către autoritatea sau instituția publică
    organizatoare a concursului, cu acordul persoanei verificate, potrivit legii.
    ➢ Actele prevăzute la lit. b) – d) vor fi prezentate şi în original în vederea verificării
    conformităţii copiilor cu acestea.
    ➢ Copiile după actele solicitate, după caz, copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi
    ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, copiile documentelor care atestă
    îndeplinirea condiţiilor specifice şi alte documente relevante pentru desfăşurarea concursului,
    vor fi prezentate şi în original, in vederea verificarii conformitatii copiilor cu acestea.
    D. PROBE DE CONCURS
  3. Selecția dosarelor;
  4. Proba scrisă;
  5. Interviul.
    E. CALENDARUL DE DESFĂŞURARE A CONCURSULUI
    Nr.
    crt.
    Activitate Data
  6. Publicarea concursului 12.11.2026 ora 09ºº
  7. Termen limită de depunere a dosarelor 25.11.2026 ora 16ºº
  8. Selecția dosarelor de concurs 26.11.2026-27.11.2026
  9. Afișarea rezultatelor selecției dosarelor 02.12.2026
  10. Termen pentru depunerea contestațiilor cu privire la
    selecția dosarelor
    03.12.2026 ora 16ºº
  11. Termen pentru soluționarea contestațiilor cu privire
    la selecția dosarelor și afișarea rezultatelor acestora
    04.12.2026
  12. Proba scrisă 10.12.2026 ora 09ºº
  13. Afișarea rezultatelor probei scrise 10.12.2026
  14. Termen pentru depunerea contestațiilor cu privire la
    rezultatul probei scrise
    11.12.2026 ora 16ºº
  15. Termen pentru soluționarea contestațiilor cu privire
    la rezultatul probei scrise și afișarea rezultatelor
    acestora
    14.12.2026
  16. Data probei interviu 15.12.2026 ora 09ºº
  17. Afișarea rezultatelor probei interviu 15.12.2026
  18. Termen pentru depunerea contestațiilor cu privire la
    rezultatul probei interviu
    16.12.2026 ora 16ºº
  19. Termen pentru soluționarea contestațiilor cu privire
    la rezultatul probei interviu și afișarea rezultatelor
    acestora
    17.12.2026
  20. Afișarea rezultatelor finale 17.12.2026
    Locul desfăşurării probelor – Sediul Spitalului Județean de Urgență Slatina, în sala de ședințe din
    Ambulatoriul integrat spitalului.
    F. BIBLIOGRAFIE ȘI TEMATICĂ
    Bibliografia și tematica sunt anexe la anunț și sunt afişate la sediul unităţii şi pe site-ul
    spitalului (www.spjslatina.ro).
    Rezultatele selectării dosarelor de înscriere se afişează de către secretarul comisiei de concurs, cu
    menţiunea „admis” sau „respins”, însoţită, după caz, de motivul respingerii, la sediul unității sanitare,
    precum şi pe pagina de internet, după caz, în termen de o zi lucrătoare de la expirarea termenului de selecție
    a dosarelor de înscriere.
    Comunicarea rezultatelor la fiecare probă a concursului se face prin specificarea punctajului final al
    fiecărui candidat şi a menţiunii „admis” sau „respins”, prin afişare la sediul şi pe pagina de internet a
    unității sanitare, în termen de maximum o zi lucrătoare de la data finalizării probei.
    După afişarea rezultatelor obţinute la selecţia dosarelor, proba scrisă şi/sau proba practică şi
    interviu, după caz, candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie în termen de cel mult o zi lucrătoare de la
    data afişării rezultatului selecţiei dosarelor, respectiv de la data afişării rezultatului probei scrise şi/sau a
    probei practice şi a interviului, sub sancţiunea decăderii din acest drept.
    Comunicarea rezultatelor finale se face în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data susţinerii
    ultimei probe.
    Se consideră admişi la concursul pentru ocuparea postului vacant candidatul care a obţinut cel mai
    mare punctaj dintre candidaţii care au concurat pentru aceleaşi post, cu condiţia ca acesta să fi obţinut
    punctajul minim necesar. La punctaje egale are prioritate candidatul care a obţinut punctajul cel mai mare la
    proba scrisă, iar dacă egalitatea se menţine, candidaţii aflaţi în această situaţie vor fi invitaţi la un nou
    interviu în urma căruia comisia de concurs va decide asupra candidatului câştigător.
    Relaţii suplimentare se pot obţine de la Serviciul R.U.N.O. și Relații cu Publicul din cadrul
    spitalului, telefon 0249431764, int. 162.
    Manager,
    Cosmin FLOREANU
    Director D.R.U.T.A, Șef Serviciu R.U.N.O. și Relații cu Publicul,
    Dan STANA Dana-Camelia VOICULESCU
    Serv. R.U.N.O. și Relații cu Publicul,
    Maria-Talida CIULU
    Afișat astăzi, data de 12.11.2026 ora 09ºº.

Spitalul Județean de Urgență Slatina organizeaza concurs pentru ocuparea unor posturi
vacante pe durată nedeterminată, cu normă întreagă, în conformitate cu prevederile Hotărârii
Guvernului nr. 1336/2022, pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea si
dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar platit din fonduri publice, cu
modificările și completările ulterioare și prevederile Art. II din Legea 166/2026 pentru
modificarea art. 652 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, precum si
pentru exceptarea de la prevederile alin. (1) al art. XXII din Legea nr. 141/2025 privind unele
masuri fiscal-bugetare, la sediul Spitalului din localitatea Slatina, str. Crisan nr. 5, judeţul Olt,
astfel:

A. DENUMIREA POSTURILOR VACANTE

  1. CONDIȚII GENERALE
    La concurs se pot înscrie candidaţi care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii generale şi
    specifice :
    a. are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la
    Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
    b. cunoaște limba română, scris și vorbit;
    c. are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii,
    republicată, cu modificările și completările ulterioare;
    d. are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza
    adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
    e. îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice
    potrivit cerințelor postului scos la concurs;
    f. nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra
    autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra
    înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoana candidată la post
    incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în
    care a intervenit reabilitarea;
    2
    g. nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a
    ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit
    pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii
    ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
    h. nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul
    național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor
    persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea
    și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru
    domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
  2. CONDIȚII SPECIFICE
    Pentru postul de brancardier:
    a) Școala generală;
    b) Adeverință de înscriere/certificat de absolvire curs noțiuni fundamentale de igienă.
    C. ACTE OBLIGATORII LA DOSARUL DE ÎNSCRIERE LA CONCURS
    a. formular de înscriere la concurs;
    b. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate in
    termen de valabilitate;
    c. copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume,
    copia certificatului de naștere, după caz;
    d. copiile documentelor care atesta nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor
    specializari, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului
    solicitate de autoritatea sau instituția publică;
    e. copia carnetului de muncă, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să
    ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
    f. certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
    g. adeverința medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către
    medicul de familie al candidatului sau de către unitațile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior
    derularii concursului;
    h. certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiuni
    prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire
    la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra
    minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea
    Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidații înscrisi
    pentru posturile din cadrul sistemului de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum și orice
    entitate publică sau privata a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în
    vârsta, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune
    examinarea fizică sau evaluarea psihologica a unei persoane;
    i. curriculum vitae, model comun european.
    ➢ Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele
    emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii.
    Pentru candidații cu dizabilități, în situația solicitării de adaptare rezonabilă, adeverința
    care atestă starea de sănătate trebuie însoțită de copia certificatului de încadrare într-un
    grad de handicap, emis in condițiile legii.
    ➢ În cazul documentului prevăzut la lit. f), candidatul declarat admis la selecţia dosarelor,
    care a depus la înscriere o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale,
    are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai
    târziu până la data desfăşurării primei probe a concursului. În situația în care candidatul
    solicită expres în formularul de înscriere la concurs preluarea informațiilor direct de la
    autoritatea sau instituția publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar,
    extrasul de pe cazierul judiciar se solicită de către autoritatea sau instituția publică
    organizatoare a concursului, potrivit legii.
    ➢ Documentul prevăzut la lit. h) poate fi solicitat și de către autoritatea sau instituția publică
    3
    organizatoare a concursului, cu acordul persoanei verificate, potrivit legii.
    ➢ Actele prevăzute la lit. b) – e) vor fi prezentate şi în original în vederea verificării
    conformităţii copiilor cu acestea.
    ➢ Copiile după actele solicitate, după caz, copiile documentelor care să ateste nivelul
    studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, copiile documentelor
    care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice şi alte documente relevante pentru
    desfăşurarea concursului, vor fi prezentate şi în original, in vederea verificarii conformitatii
    copiilor cu acestea.
    D. PROBE DE CONCURS
  3. Proba scrisă
  4. Proba interviu
    E. CALENDARUL DE DESFĂŞURARE A CONCURSULUI
    Nr.
    crt.
    Activitate Data
  5. Publicarea concursului 09.11.2026 ora 09ºº
  6. Termen limită de depunere a dosarelor 20.11.2026 ora 16ºº
  7. Selecția dosarelor de concurs 23.11.2026 sau
    24.11.2026
  8. Afișarea rezultatelor selecției dosarelor 25.11.2026 ora 16ºº
  9. Termen pentru depunerea contestațiilor cu
    privire la selecția dosarelor
    26.11.2026 ora 16ºº
  10. Termen pentru soluționarea contestațiilor cu
    privire la selecția dosarelor și afișarea
    rezultatelor acestora
    27.10.2026 ora 16ºº
  11. Proba scrisă 03.12.2026 ora 09ºº
  12. Afișarea rezultatelor probei scrise 04.12.2026 ora 16ºº
  13. Termen pentru depunerea contestațiilor cu
    privire la rezultatul probei scrise
    07.12.2026 ora 16ºº
  14. Termen pentru soluționarea contestațiilor cu
    privire la rezultatul probei scrise și afișarea
    rezultatelor acestora
    08.12.2026 ora 16ºº
  15. Data probei interviu 09.12.2026 ora 1000
  16. Afișarea rezultatelor probei interviu 10.12.2026 ora 16ºº
  17. Termen pentru depunerea contestațiilor cu
    privire la rezultatul probei interviu
    11.12.2026 ora 16ºº
  18. Termen pentru soluționarea contestațiilor cu
    privire la rezultatul probei interviu și afișarea
    rezultatelor acestora
    14.12.2026 ora 16ºº
  19. Afișarea rezultatelor finale 15.12.2026 ora 16ºº
    Locul desfăşurării probelor – Sediul Spitalului Judetean de Urgenta Slatina.
    F. BIBLIOGRAFIE ȘI TEMATICĂ
    Bibliografia și tematica sunt anexe la anunț și sunt afişate la sediul unităţii şi pe site-ul
    spitalului (www.spjslatina.ro) .
    4
    G. RELAŢII SUPLIMENTARE
    Rezultatele selectării dosarelor de înscriere se afişează de către secretarul comisiei de concurs,
    cu menţiunea „admis” sau „respins”, însoţită, după caz, de motivul respingerii, la sediul unității sanitare,
    precum şi pe pagina de internet, după caz, în termen de o zi lucrătoare de la expirarea termenului de
    selecție a dosarelor de înscriere.
    Comunicarea rezultatelor la fiecare probă a concursului se face prin specificarea punctajului final
    al fiecărui candidat şi a menţiunii „admis” sau „respins”, prin afişare la sediul şi pe pagina de internet a
    unității sanitare, în termen de maximum o zi lucrătoare de la data finalizării probei.
    După afişarea rezultatelor obţinute la selecţia dosarelor, proba scrisă şi/sau proba practică şi
    interviu, după caz, candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie în termen de cel mult o zi lucrătoare de
    la data afişării rezultatului selecţiei dosarelor, respectiv de la data afişării rezultatului probei scrise şi/sau
    a probei practice şi a interviului, sub sancţiunea decăderii din acest drept.
    Comunicarea rezultatelor finale se face în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data
    susţinerii ultimei probe.
    Se consideră admişi la concursul pentru ocuparea postului vacant candidatul care a obţinut cel
    mai mare punctaj dintre candidaţii care au concurat pentru aceleaşi post, cu condiţia ca acesta să fi
    obţinut punctajul minim necesar. La punctaje egale are prioritate candidatul care a obţinut punctajul cel
    mai mare la proba scrisă, iar dacă egalitatea se menţine, candidaţii aflaţi în această situaţie vor fi invitaţi
    la un nou interviu în urma căruia comisia de concurs va decide asupra candidatului câştigător.
    Relaţii suplimentare se pot obţine la Serviciul R.U.N.O. și Relații cu Publicul al Spitalului
    Judeţean de Urgenţă Slatina sau la telefonul 0349802550.

Manager,
Cosmin FLOREANU
Director D.R.U.T.A.,
Dan Stana
Șef Serviciu R.U.N.O.
și Relații cu Publicul,
Dana Camelia Voiculescu

Serviciul R.U.N.O.
și Relații cu Publicul,
Georgiana-Elena Enache

Ai posibilitatea să îți spui părerea despre acest subiect pe pagina de Facebook laSlatina.ro și în grupul de Facebook la Slatina.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook , Instagram , YouTube , TikTok , Twitter .

Exit mobile version