Site icon laSlatina.ro

Transport local gratuit pentru anumite categorii de persoane

Primăria Municipiului Slatina, prin Direcția Generală de Asistență Socială, informează cetățenii că, potrivit HCL nr. 131/29.04.2025, cu modificările și completările ulterioare, gratuitatea la transportul local cu mijloacele de transport în comun se acordă următoarelor categorii de persoane:

persoane cu handicap grav sau accentuat

însoțitorii persoanelor cu handicap grav, în prezența acestora

însoțitorii copiilor cu handicap accentuat, în prezența acestora

însoțitorii adulților cu handicap auditiv sau mintal accentuat, în prezența acestora, conform legii

asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav

asistenții personali profesioniști ai persoanelor cu handicap grav sau accentuat

Acordarea gratuității se face la cererea persoanelor prevăzute la lit. a), e) și f) sau a reprezentanților legali ai acestora (vezi www.primariaslatina.ro)

Pentru persoanele care au domiciliul în municipiul Slatina, cererile sunt soluționate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt, instituție care emite legitimația pentru transportul urban.

Legitimația este valabilă pe întreg teritoriul României, fiind recunoscută de toate regiile de transport local.

Beneficiarii care au domiciliul în municipiul Slatina trebuie să se prezinte trimestrial la Direcția Generală de Asistență Socială Slatina pentru vizarea legitimației de călătorie emisă de DGASPC Olt.

Viza este valabilă pe toate liniile de transport operate de S.C. LOCTRANS S.A. Slatina, pe raza municipiului.

Unde se face vizarea legitimațiilor:

Direcția Generală de Asistență Socială Slatina

Str. Frații Buzești nr. 6

Program:

• Luni – Joi: 08:00 – 16:45

• Vineri: 08:00 – 14:00

Pentru informații suplimentare, vă puteți adresa Direcției Generale de Asistență Socială Slatina.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook , Instagram , YouTube , TikTok , Twitter .

Exit mobile version