Testare pentru COVID-19 în judeţ, în laboratorul DSVSA

Social

Probele prelevate pentru depistarea infecţiei cu noul coronavirus vor putea fi analizate începând de marţi şi în judeţul Olt, în laboratorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), potrivit directorului adjunct al instituţiei, Ştefan Nicolae.

Acesta a precizat luni, pentru AGERPRES, că au fost efectuate săptămâna trecută mai multe teste pentru validarea metodei de lucru, au fost lucrate primele 19 probe, care au fost analizate şi la Institutul “Matei Balş” cu acelaşi rezultat, iar marţi vor fi lucrate încă opt teste trimise de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Olt.

“Am lucrat primele 19 probe, au fost trimise pentru verificări la ‘Matei Balş’, ne-a venit rezultatul şi mâine dimineaţă vom lucra încă opt probe. Estimăm că spre finalul acestei săptămâni vom lucra aproximativ 50 de probe”, a spus Ştefan Nicolae.

El a arătat că în secţia de biologie moleculară a DSVSA Olt pot fi lucrate zilnic 96 de teste pentru depistarea COVID-19. Personalul care lucrează în laborator, angajaţi ai DSP şi DSVSA, a fost instruit la Institutul Cantacuzino din Bucureşti.

Achiziţia unui laborator pentru testare PCR este în curs şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns