Cele mai vechi urme de locuire (unelte, așchii, resturi fosile etc.), descoperite pe cursul râului Dârjov, atestă prezența unor hominizi pe aceste meleaguri încă din Paleoliticul inferior (600 000 – 480 000 î.Hr.).
Cele 41 de așezări arheologice identificate în arealele localităților Slatina, Priseaca, Vâlcele, Sprâncenata, Corabia (Sucidava) ș.a. atestă că în cea de-a doua Epocă a Fierului (La Tene), pe aceste meleaguri trăia o numeroasă populație care folosea pe scară largă roata olarului și se ocupa cu prelucrarea metalelor prețioase (dovadă fiind vasele de ceramică și tezaurul dacic din argint descoperite în așezarea de la Bălănești, din comuna Mărunței).
În urma primului război daco-roman din 101-102, împăratul Traian a anexat la Imperiul Roman, printre altele, și partea de Est a Olteniei, care cuprindea teritoriul actual al județului Olt. Această parte a Daciei romane (între Jiu și Olt) s-a aflat mai întâi sub administrarea guvernatorului Moesiei Inferior, iar din 119 a intrat în componența Daciei Inferior și apoi (probabil din 193) a Daciei Malvensis.
Pe aceste teritorii, romanii au construit numeroase castre, așezări rurale și urbane (Sucidava, Romula, Slăveni, Orlea, Movileni, Dobrun, Fărcașele ș.a.), precum și o serie de drumuri pietruite, cu rol strategic și comercial. Conviețuirea neîntreruptă a dacilor alături de romani este dovedită arheologic de vasele de ceramică lucrate de daci și descoperite în castrul de la Slăveni, în așezările rurale romane de la Dobrun și Fărcașele și în așezările urbane Romula și Sucidava.
Populația daco-romană a continuat să locuiască aici și după retragerea administrației și a legiunilor romane de pe teritoriul Daciei (271/275), cu toate vicisitudinile create de invazia popoarelor migratoare din secolele IV-VII sau de alte împrejurări.
Prezența populației autohtone, în timpul primului mileniu d. Hr., este evidențiată de descoperirile arheologice din perimetrele localităților Orlea, Caracal, Osica de Sus ș.a. (secolele II-III), Dobrun, Cepari, Slatina, Corabia ș.a (secolul al IV-lea), Ipotești, Recea, Găneasa, ș.a. (secolele V-VII), Orlea, Celeiu, Potelu, Studina (secolele VIII-XI) etc.
Prezența unei numeroase populații românești existente (în limitele de azi ale județului Olt) și după distrugătoarea invazie tătară din 1241, este consemnată în Diploma Ioaniților (1247), care atestă și existența unor voievozi aflați în fruntea unor entități politice distincte și a unor așezări bine organizate (ex.: voievodatul lui Ioan de pe dreapta râului Olt, în Câmpia Caracalului).
Dezvoltarea și înflorirea schimburilor comerciale în secolul al XIV-lea determină apariția ulterioară a unor târguri și orașe, printre care Slatina, Caracal, Balș, Corabia ș.a. care, de-a lungul Evului Mediu, aveau să cunoască o activitate prosperă și să joace un rol important în evoluția acestei zone.
Una dintre cele mai luminoase figuri de luptători pentru unire și libertate a poporului român este aceea a lui Mihai Viteazul. Legăturile sale cu oamenii și teritoriul actualului județ Olt erau destul de puternice, ele începând încă din timpul când era mare ban al Craiovei. ”Aci, la Caracal, Mihai Viteazul avu o mare bătălie cu turcii”, notează un izvor istoric de mai târziu.
De pe meleagurile Oltului, țara avea să-și aleagă diriguitor pe aga Matei din satul Brâncoveni, acela pe care istoria l-a consacrat sub numele de Matei Basarab. În Letopisețul cantacuzinesc se scrie că Matei Basarab a asigurat ”cea mai bună cârmuire, căci era un om curat, îndrăzneț în războaie, mândru, și oricare dușman care purta război cu el se întorcea biruit…”.
Înălțat în 1688 pe tronul Țării Românești din rândul unor dregători cu obârșia în satul Brâncoveni, Constantin Brâncoveanu avea să fie, timp de peste un sfert de veac, încurajatorul dezvoltării artei, literaturii și ridicării de edificii. Până în anul 1709, Constantin Brâncoveanu a reușit să mențină o politică echilibrată între Imperiul Otoman, căruia îi era vasal, și Sfântul Imperiu Roman (Habsburgic), a cărui expansiune ajunsese până la hotarele Țării Românești (după cucerirea Transilvaniei, recunoscută de Poarta Otomană prin tratatul de pace de la Karlowitz, din 1699).
Anul 2014, în care se împlinesc 300 de ani de la martiriul domnitorului român (1714), a fost declarat Anul Constantin Brâncoveanu, iar rămășițele pământești au fost dezgropate și plasate într-o raclă expusă la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București.
Izbucnită în februarie 1821, Revoluția lui Tudor Vladimirescu a ridicat la luptă întreaga Oltenie, locuitorii satelor și orașelor județului Olt jurând credință acestuia; în armata lui Tudor Vladimirescu s-au înrolat panduri și dorobanți din 78 de localități din județul Olt. În drum spre București, Tudor Vladimirescu a poposit la Slatina între 4 și 10 martie 1821. Alături de panduri a luptat și vestitul haiduc Iancu Jianu (erou legendar, originar din județul Olt) împreună cu ceata sa.
Valul revoluționar care a cuprins Europa anului 1848, a făcut ca și în Principatele Române să se facă simțite ecourile luptei popoarelor pentru drepturi legitime. Oltenii au contribuit efectiv la pregătirea și desăvârșirea revoluției de la 1848, sprijinind cu entuziasm și forță programul acesteia. La 8 iunie 1848, Ion Heliade Rădulescu îi scria lui Gheorghe Magheru, cârmuitorul județului Romanați, pentru a-l informa despre începerea acțiunii revoluționare și căruia îi cerea ”să nu mai stea în cumpănă că izbânda este a nației”. În dimineața zilei de 9/21 iunie 1848, preotul Radu Șapcă din Celei deschidea Adunarea de la Islaz cu o slujbă religioasă de sfințire a steagurilor tricolore, urmată de o predică în care evoca suferințele poporului, condamna claca și iobăgia.
Și la evenimentele premergătoare Unirii Principatelor Române, finalizată în 1859 s-a participat activ. Încă din 1857, la Slatina și Caracal s-au constituit Comitete Județene Unioniste cu misiunea înscrierii candidaților pe listele electorale de accedere în Divanul ad-hoc al Țării Românești. La 11 septembrie 1857, la Slatina, cei 8 reprezentanți ai plășilor județului Olt, în ciuda presiunilor efectuate de autorități au decis să îl desemneze ca deputat pe Tănase Constantin. La București, în plenul Adunării ad-hoc Tănase Constantin, reprezentantul plugarilor din Olt citea la 7 decembrie 1857 jalba deputaților clăcași, solicitând cu fermitate respectarea drepturilor țăranilor în privința participării la adunările ce urmau să stabilească Constituția și legile țării.
Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza a declanșat la Slatina o stare de euforie generală, documentele vremii semnalând atmosfera de redeșteptare și regenerare națională existentă aici.
La răspândirea veștii alegerii lui Cuza ”corurile reunite ale celor două școli publice din Slatina, împreună cu o mulțime impresionantă au parcurs străzile orașului având aprinse torțe și intonând cântece pentru unire, pentru domnitor”. Pentru modul în care se afirmase în lupta unionistă, Slatina, capitala județului Olt, a fost vizitată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza de trei ori în timpul domniei sale: 1859, 1862 și 1864.
Județele Olt și Romanați au contribuit masiv la susținerea efortului uman și economic impus țării de campania din 1877-1878.
Pentru a participa la Războiul pentru Independență s-au înrolat peste 5.000 de oameni în Regimentul 3 Dorobanți, Escadroanele 3 Romanați și 4 Olt din Regimentul 1 Călărași și Batalionul de Miliție.
Slătinenii prin Regimentul 3 Dorobanți au participat la luptele de la Canapa, Lom-Palanca, Smârdan și Belogracic. La Slatina, Piatra Olt, Caracal și Corabia au funcționat depozite centrale pentru provizii și muniții, esențiale pentru aprovizionarea armatei. Pentru independența țării și-au dat viața pe câmpul de luptă 151 de eroi olteni, iar răniți au fost 700.
Și în Primul Război Mondial, Regimentul 3 Olt a luptat eroic pe frontul de la Jiu Bumbești, în Dobrogea la Cernavodă, pe Neajlov, la Panciu Mănăstioara, 1.200 de eroi dându-și viața pentru împlinirea marelui ideal național.
La 14 noiembrie 1916, armata română distrugea podul de peste Olt, în încercarea de a stăvili ofensiva inamică. Slatina a fost bombardată sistematic, lupte sângeroase având loc cu ocazia încercării trupelor germano austro-ungare de trecere a râului, în dreptul satelor Curtișoara, Teslui, Colibași și Moșteni.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, pe teritoriul județului Olt, oriunde se aflau obiective și efective importante hitleriste, s-a trecut la imobilizarea acestora. La aceste lupte au participat militari ai Regimentului 3 Dorobanți, grăniceri din portul Corabia, dar și un număr însemnat de locuitori ai satelor și orașelor oltene.
În ceea ce privește limitele actuale ale județului Olt, ele se suprapun, aproximativ, peste cele ale vechilor județe Olt și Romanați. Cea mai veche mențiune documentară referitoare la județul Olt se întâlnește într-un hrisov din 26 aprilie 1500, din timpul domniei lui Radu cel Mare. Cele două județe (Olt și Romanați), care secole de-a rândul au coexistat ca două teritorii simetrice, de o parte și de alta a râului Olt, apar cartografiate pentru prima dată, în anul 1700, pe harta stolnicului Constantin Cantacuzino, unul cu denumirea de Oltus, iar celălalt cu numele Romanați.
Pe o hartă a lui Szathmary din 1864, fostul județ Olt corespunde, aproape până la identitate, cu partea de Est a actualului județ Olt, iar fostul județ Romanați se suprapunea peste partea de Vest a actualului județ Olt, cât și peste o porțiune de teren mai spre vest, până aproape de Jiu, care includea satele de pe aliniamentul localităților Leu-Dioști-Dobrești-Dăbuleni.
În perioada interbelică, fostul județ Olt se extindea pe o suprafață de 2.863 kmp, incluzând 4 plăși, un oraș și 332 de sate, iar fostul județ Romanați pe o suprafață de 3.560 kmp, cu 5 plăși, 3 orașe și 252 sate.
Această apartenență a teritoriului actualului județ Olt la două unități administrative s-a menținut și în anii ’50—’60 ai secolului XX, când România a fost împărțită pe regiuni și raioane, jumătatea de Est a prezentului județ fiind inclusă în regiunea Argeș, iar cea de Vest (la Vest de râul Olt), în regiunea Oltenia.
Prin Legea nr. 2 din 17 februarie 1968, s-a revenit la împărțirea administrativ-teritorială a țării pe județe, moment în care a fost înființat județul Olt, în limitele actuale, cu o suprafață de 5.498 kmp, două municipii, 5 orașe, 94 comune și 378 sate.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.