Mănăstirea Brâncoveni cu hramul Adormirea Maicii Domnului este situată la 20 km sud-vest de Slatina și la sud de Piatra Olt, în zona șoselei Slatina-Caracal, arată site-ul oficial al Episcopiei Slatinei și Romanaților.
Începuturile vieții monahale de la Brâncoveni nu se cunosc cu exactitate. Potrivit www.crestinortodox.ro, satul Brâncoveni apare menționat ca târg și reședință a fostului județ Romanați pe harta stolnicului Constantin Cantacuzino, în care este desenată Țara Românească, la începutul secolului al XVII-lea. Alături de mențiunea localității este desenată miniatura mănăstirii.
În această localitate, atestată documentar încă din timpul domnitorului Mircea cel Bătrân (1386-1418), boierii din familia Brâncovenilor au construit, în secolul al XV-lea, ca loc de refugiu, un ansamblu arhitectural.
Mănăstirea de la Brâncoveni a fost refăcută în 1494 de către boierii Craiovești. În 1570 jupânița Calea, străbunica domnitorului Matei Basarab (1632-1654), a construit pe locul actualului paraclis o biserică de lemn. În urma vindecării cu apa izvorului din incinta mănăstirii, în semn de mulțumire adusă lui Dumnezeu, Matei Basarab împreună cu nepotul său Preda Brâncoveanu, bunicul Sfântului Constantin Brâncoveanu, au reconstruit așezământul între anii 1634-1640, construind chiliile, turnul clopotniță, casele și beciurile domnești și au ridicat ziduri de apărare, dând construcției un aspect de fortăreață.
Voievodul Martir Constantin Brâncoveanu (domnie începută la 1688 și încheiată într-un mod atât de cumplit în 15 august 1714) a avut însă o legătură specială cu acest loc. Aici și-a petrecut copilăria și adolescența, în atmosfera specifică de rugăciune și viață duhovnicească, notează site-ul Episcopiei Slatinei.
În 1674, murind la Constantinopol, Barbu, fratele său, a fost adus și înmormântat la Brâncoveni. Iar, în 1688, doamna Stanca Brâncoveanu, mama domnitorului, a reînhumat în pronaosul bisericii osemintele soțului său Papa (ucis la București în anul 1655) și ale lui Preda Brâncoveanu. După 44 de ani de la moartea soțului său, doamna Stanca a trecut la Domnul, la vârsta de 66 de ani, aflându-și și ea odihna lângă Papa și Preda Brâncoveanu, sub o lespede de piatră cu stema familiei Cantacuzinilor — vulturul bicefal.
Procesul de dezvoltare a mănăstirii inițiat de domnitorul Constantin Brâncoveanu a început cu punerea pietrei de temelie a bisericii cu hramul Adormirea Maicii Domnului, de către fiii săi mai mari, Constantin și Ștefan. Construcția acesteia a durat numai două luni, la 15 august 1699 fiind târnosită, deși pictarea ei s-a încheiat abia în anul 1704.
Biserica mică, cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, a fost ridicată în anul 1700 și a devenit ulterior bolniță a mânăstirii. Aici s-au săvârșit slujbele religioase pentru monahii bolnavi și răniții de război. Pictura acesteia, o frescă în stil bizantin de o valoare inestimabilă, a fost realizată de meșterii Școlii de la Hurezi, conduși de artistul grec Constantinos.
După moartea mucenicească a domnitorului și a fiilor săi, mănăstirea a fost supusă la grele încercări, fiind în mai multe rânduri ocupată de trupe străine și prădată în timpul războaielor austro-turce și ruso-turce. În anii 1721-1727 a fost transformată în cazarmă austriacă, doamna Marica Brâncoveanu intervenind pe lângă împăratul habsburgic pentru eliberarea ei.
Avariată grav în urma cutremurului din 1837, biserica mare a fost parțial reclădită în anul 1842. După secularizarea averilor mânăstirești din 1864, obștea s-a diminuat, în 1872 rămânând doar 4 viețuitori. Către sfârșitul secolului al XIX-lea, viața de obște în această mănăstire s-a stins, pentru a fi reluată abia în anul 1952, dar nu pentru mulți ani.
În anul 1975, Direcția Monumentelor Istorice a început lucrările de refacere a caselor domnești. Sfântul lăcaș a fost redeschis însă abia în anul 1985, ca mănăstire de maici. Tot atunci, s-au executat ample lucrări de restaurare a chiliilor, a turnului clopotniță, a caselor domnești și a bisericii mari.
Biserica mare a mânăstirii, construită în stil brâncovenesc, este în formă de cruce, cu pridvorul deschis, susținut de opt coloane din piatră. Are o turlă pe naos (cea care a fost pe pronaos s-a dărâmat la cutremurul din 1837). Ușile masive, din lemn de stejar, cu o compoziție minuțios compartimentată și un modelaj bogat și de mare rafinament, au fost sculptate de meșterul italian Giorgio Pesena Levin.
Ancadramentele de la uși și ferestre alcătuiesc o adevărată dantelărie în piatră, închipuind frunze, flori și ghirlande armonios echilibrate. Pisania are un registru ornamental cu motive vegetale. Pereții exteriori, văruiți în alb, sunt încinși cu un brâu median, iar în partea superioară, aproape de streașină, sunt înconjurați de trei rânduri de cărămizi așezate pe muchie (dinți de ferăstrău), încastrate în zid.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.