Un laborator de testare pentru depistarea COVID-19 a devenit funcţional la SJU Slatina

Social

Un laborator modular de biologie moleculară, care poate prelucra 196 de teste pentru depistarea COVID-19 zilnic, a fost instalat la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina şi începând de luni a devenit funcţional, urmând să fie autorizat şi să poată efectua teste pentru COVID-19, a informat managerul unităţii medicale, Cătălin Rotea.

Laboratorul în cauză, dotat cu tehnologie Real-Time PCR, reprezintă o investiţie de peste un milion de lei, fonduri asigurate de Consiliul Judeţean Olt. Managerul SJU Slatina a anunţat luni, pe facebook, că în perioada următoare va fi instruit personalul care va lucra în noul laborator şi va avea loc autorizarea.

“Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina are, începând de astăzi, toate echipamentele care alcătuiesc Laboratorul Modular de Biologie Moleculară. Acestea au fost instalate şi sunt funcţionale. Urmează o scurtă perioadă de autorizare şi instruire a personalului care deserveşte laboratorul. Capacitate de testare este de 196 de teste/zi, valoarea totală a investiţiei – 1,05 milioane lei – fiind asigurată din bugetul Consiliului Judeţean Olt”, a anunţat Cătălin Rotea.

În afara testelor pentru depistarea noului coronavirus, în laboratorul SJU Slatina se vor putea efectua ulterior pandemiei analize pentru diagnosticarea unor infecţii transmisibile, analize pentru afecţiuni oncologice etc.

În judeţul Olt funcţionează de aproximativ două săptămâni un laborator de testare pentru noul coronavirus în cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi Pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Olt. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns