laSlatina.ro

Site dedicat informarii slatinenilor

Social

Spitalul Municipal Caracal, spital de suport COVID, are al treilea manager în ultimele două săptămâni

Juristul Cătălin Tudor este începând de pe 25 mai noul manager – al treilea în ultimele două săptămâni – al Spitalului Caracal, unitate spitalicească de suport COVID aflată în administrarea municipalităţii.

La jumătatea lunii mai, managerul Spitalului Caracal din acel moment, Marian Mitran, a demisionat, iar în locul lui a fost numit de către ministrul Sănătăţii medicul Alen Stegaru. O nouă schimbare în conducerea Spitalului Caracal a avut loc marţi, de această dată numirea managerului şi a altor directori ai unităţii spitaliceşti fiind făcută de municipalitate.

Componenţa noii echipe de conducere a Spitalului Municipal Caracal a fost anunţată marţi, pe facebook, de Primăria Caracal, într-un comunicat al primarului Liviu Radu. “Conducerea Spitalului Municipal Caracal este formată din: Cătălin Tudor, manager; jurist cu experienţă bogată în administraţia publică locală, dar şi o relevantă pregătire profesională; Alexandra Popa, director medical; medic a cărui dăruire, probitate morală şi profesională îl recomandă pentru această importantă poziţie în fruntea Spitalului Caracal; Silviu Rotunjanu, director economic; economist redutabil cu o experienţă îndelungată în administraţia publică şi care şi-a dovedit profesionalismul ca director al BCR Caracal; Cristina Zuică, director de îngrijiri medicale, asistent medical generalist principal”, se precizează în comunicat. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *